(Video) Apartament din Bălți – în flăcări. Stăpânul era blocat în interior!

(Video) Apartament din Bălți – în flăcări. Stăpânul era blocat în interior!

Un incendiu a avut loc ieri, 11 iulie, la Bălți.

La ora 15:32 minute, Serviciul 901 a fost informat despre producerea unui incendiu pe strada Conev 46 din oraș.

Potrivit unui comunicat al Serviciului, din primele informaţii, se cunoştea că stăpînul apartamentului a rămas blocat în interior. În teren, pompierii au depistat că bărbatul se afla la balconul unui apartament de la etajul trei, cerînd ajutor.

În timp de cinci minute, bărbatul a fost evacuat de către pompieri, prin geam, cu ajutorul scării culisabile.

Ulterior, a fost predat echipajului SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical. Între timp, echipa de pompieri a localizat incendiul în mai puțin de 20 de minute.

Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, de flăcări a fost afectată doar o suprafață de aproape 15 metri pătrați din bucătărie, fiind salvat restul apartamentului. Circumstanțele și cauza vor fi stabilite.

Mihaela Rotari

 

Share