Rezultate oficiale: Circa 80% din candidații de la licee au promovat bacalaureatul
Circa 80% din candidații de la licee, absolvenți în anul curent, au promovat bacalaureatul. Media examenului de bacalaureat a elevilor clasei a XII-a din licee este de 6,82, față de 6,75 – în anul 2015 și 6,73 – în 2014. Datele statistice au fost prezentate joi, 7 iulie curent, de către Ministerul Educației, în cadrul unei conferințe de presă.
În deschiderea evenimentului, ministrul educației Corina Fusu a accentuat că, în linii mari, examenul s-a desfășurat regulamentar. ”Față de acum câțiva ani, situația s-a îmbunătățit. Majoritatea candidaților care doresc să susțină bacalaureatul au conștientizat că acesta nu mai poate fi fraudat și s-au apucat de învățat. Rezultatele arată că 8 din 10 elevi ai clasei a XII-a de la licee au promovat examenul de bacalaureat. Acest indice este îmbucurător. Or, anume absolvenții liceelor sunt categoria de candidați, pentru care promovarea bacalaureatului semnifică finalitatea unei etape de studii.
Media examenului de bacalaureat a absolvenților de liceu, promoția curentă, este de 6,82, față de 6,75 – anul trecut. Deși creșterea pare să nu fie una spectaculoasă, totuși este o evoluție constantă, ce relevă că elevii au o atitudine mai responsabilă față de însușirea programei liceale, iar calitatea instruirii în învățământul general crește”, a spus doamna ministru.
La sesiunea de bază din anul curent 209 candidați au obținut o medie mai mare sau egală cu 9, față de 182 de candidați – în 2015. Peste 500 de candidați, adică de 2 ori mai mulți decât anul trecut, au obținut de cel puțin o notă de 10, din oficiu, ce a fost acordată în baza certificatelor de cunoaștere a unei limbi străine, recunoscute internațional, și/sau în baza rezultatelor olimpiadelor.
La fel, față de sesiunea de bacalaureat din 2015, numărul candidaților din licee, absolvenți din anul curent, care au obținut nota medie mai mare sau egală cu 7 – a crescut cu 5,1 puncte procentuale, iar numărul celor care au luat nota medie mai mare sau egală cu 8 – s-a mărit cu 2,2 puncte procentuale.
”Cu certitudine, evaluările de acum sunt mult mai obiective, iar Bacalaureatul nu mai este o sperietoare și nici un teren propice pentru fraude, ci este un examen al cunoștințelor pe care într-adevăr le deține candidatul”, a menționat ministrul educației.
Totodată, Corina Fusu s-a referit și la cazurile de nereguli depistate la unele centre de bacalaureat, dând asigurări că persoanele, care au comis încălcările, sunt sancționate.
Date statistice detaliate privind încheierea sesiunii de bază a examenului de bacalaureat a prezentat directorul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare Anatol Topală. Referindu-se la finalizarea procedurii de examinare a contestațiilor, sursa citată a informat că au fost depuse 14095 de contestații, ceea ce constituie 19,55% din numărul total de teste scrise în sesiunea de examen 2016. În puncte procentuale, numărul de contestații depuse este similar cu cel din sesiunea anului trecut.
După examinarea contestațiilor, rata de promovare a examenului a crescut cu 0,85 puncte procentuale și constituie 54,8%. În total, au fost modificate notele în cazul a 1939 de teste sau 13,76% dintre lucrările contestate (cu 2 puncte procentuale mai puțin față de 2015). În majoritatea cazurilor nota a fost mărită cu un punct. Numărul testelor pentru care a fost modificată nota, în rezultatul procedurii de contestații, este mai mic decât cel din sesiunea 2015 și constituie 2,69% din numărul total de teste scrise în sesiunea curentă.
”Comparând datele din ultimii 3 ani, atestate pentru absolvenții de licee din promoția anului în care se desfășoară examenul de bacalaureat, constatăm o îmbunătățire a rezultatelor. Dacă în anul 2014 rata de promovare a fost de 58,69%, atunci în anul 2015 aceasta a crescut cu circa 14 puncte procentuale, fiind egală cu 72,92%. Pentru sesiunea curentă, rata respectivă este egală cu 77,9%, fiind cu circa 5 puncte procentuale mai mare decât în 2015 și cu circa 20 de puncte procentuale mai mare decât în anul 2014”, a sous Anatol Topală.
Reamintim că, din cei 21520 de candidați înscriși la examenul de bacalaureat, circa 25% din sunt restanțieri din sesiunile anterioare, iar circa 16% sunt candidați din colegii.
Mihaela Rotari