Pavel Filip a depus flori la monumentul “Trenul Durerii” din scuarul Gării Feroviare
În dimineața zilei de astăzi, Premierul Pavel Filip a depus flori la monumentul “Trenul Durerii” din scuarul Gării Feroviare, edificat în memoria victimelor celui de-al doilea val al deportărilor regimului comunist din anul 1949. La eveniment au mai participat Președintele Parlamentului, Andrian Candu, membri ai Cabinetului de miniștri, deputați, oameni de cultură, precum și cei care au avut de suferit de pe urma deportărilor și rudele acestora.
„Este o datorie morală să comemorăm victimele deportărilor. Data de 6 iulie 1949 a reprezentat apogeul terorii deportărilor, când mai mulți moldoveni care reprezentau elita țării noastre în domeniul medicinei, educației, culturii, dar și alți oameni înstăriți de la sate au fost deportați în Siberia. Această zi ne va aminti acele lecții dure ale istoriei și, din punctul meu de vedere, politicienii trebuie să tragă concluziile necesare astfel încât să avem toleranță în societate și să facem tot posibilul ca aceste fapte să nu se mai repete niciodată”, a menționat Pavel Filip.
Acum 67 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, autorităţile sovietice au deportat, din Basarabia în Siberia și Kazahstan, 11.293 de familii sau peste 35.000 persoane: bărbați, femei și copii. Mulți din cei deportați nu s-au mai întors acasă.
Maria Roșca