68% din acţiunile incluse în Foia de parcurs privind reformele prioritare, realizate
Prim-ministrul Pavel Filip a avut, ieri, o întrevedere cu echipa de experţi a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, care se află în vizită la Chişinău în perioada 5-15 iulie 2016.
Potrivit unui comunicat de presă, Premierul şi-a exprimat bucuria de a se reîntâlni cu echipa FMI la Chişinău şi a apreciat eforturile depuse în acest sens. „Republica Moldova are nevoie de stabilitate pentru a implementa reformele începute. Ne dorim să negociem un Acord cu FMI pentru a asigura dezvoltarea durabilă a ţării”, a precizat Pavel Filip.
Şeful Cabinetului de miniştri a informat că datorită conlucrării strânse dintre Guvern şi Parlament s-a reuşit deja realizarea a 68% din acţiunile incluse în Foia de parcurs privind reformele prioritare. Între direcţiile principale, Premierul a evidenţiat reforma justiţiei şi a sectorului financiar-bancar, măsurile anticorupţie, îmbunătăţirea mediului de afaceri, reforma administraţiei publice, conlucrarea cu societatea civilă.
La rândul său, Ivanna Vladkova-Hollar, a apreciat eforturile Guvernului pentru a avansa pe dimensiunea sectorului financiar-bancar, ceea ce a făcut posibilă sosirea unei noi misiuni FMI la Chişinău. Şefa echipei de experţi FMI a specificat că actuala misiune se va axa preponderent pe sectorul financiar, după care se va merge pe reforme structural-fiscale mai vaste pentru a promova creşterea economică.
Ivanna Vladkova-Hollar s-a referit şi la consolidarea capacităţilor bugetare sub aspectul eficientizării cheltuielilor publice, sporirii veniturilor, diminuării economiei negre.
Premierul Pavel Filip a menţionat, totodată, că obiectivele enunţate de FMI corespund cu cele ale Guvernului.”Este important să realizăm reformele în domeniile-cheie pentru a atinge obiectivul principal al guvernării-îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei. Pentru a crea noi locuri de muncă şi a avea salarii decente, avem nevoie de investiţii, iar investiţiile vin acolo unde nu există corupţie, unde este un mediu de afaceri atractiv şi un sector financiar-bancar stabil”, a accentuat Pavel Filip.
Premierul a confirmat că Guvernul are voinţa, determinarea şi potenţialul necesar pentru implementarea reformelor, dar are nevoie şi de susţinerea partenerilor de dezvoltare. În acest sens, este foarte importantă negocierea unui nou Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar Internaţional, a conchis Pavel Filip.
Maria Roșca