Arme de foc și muniții deținute ilegal de un locuitor al mun. Chișinău, ridicate
Un bărbat de 40 de ani, domiciliat în mun. Chișinău este cercetat de poliție , fiind suspectat de păstrarea ilegală a armelor și munițiilor.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de angajații Direcţiei combaterea crimei grave a Inspectoratului Național de Investigații s-a stabilit că timp de doi ani, bărbatul deținea ilegal, la domiciliu, un pistol de model BAIKAL 9 mm, doua arme de vînătoare cu țiavă lisă, 10 cartușe cal.7,62 mm destinate pentru automatul Kalashnikov,15 cartușe cal.9 mm, 67 cartușe pentru armă cu țiavă lisă, cal.12 mm.
În vederea stabilirii circumstanţelor în care ar fi fost aplicate şi folosite aceste arme de foc şi muniţii, au fost dispuse efectuarea expertizelor traseologice şi balistice în condiţii speciale de laborator. Totodată sunt acumulate şi alte informaţii ce prezintă interes acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală. Conform prevederilor legislaţiei penale în vigoare, bărbatul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei la 12 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 3 ani.
Inspectoratul General al Poliției reiterează că, persoana care predă de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le deţine, fără autorizaţia corespunzătoare, este liberată de răspunderea penală.
Maria Roșca