Ministerul Economiei a selectat doi potențiali candidați pentru funcția de administrator principal al ZEL ”Bălți”

Ministerul Economiei a selectat doi potențiali candidați pentru funcția de administrator principal al ZEL ”Bălți”

În rezultatul unui concurs public și transparent, ministerul Economiei  a selectat doi potențiali candidați pentru funcția vacantă de administrator principal al Zonei Economice Libere (ZEL) ”Bălți”.

Concursul, la care au participat 11 candidați, a fost organizat în trei etape, cu eliminarea din competiție, după fiecare probă, a aspiranților cu cel mai mic scor. În procesul de determinare a celor mai buni candidați s-a  ținut cont de pregătirea și experiența profesională a persoanei, calitățile manageriale în administrarea întreprinderii, atragerea proiectelor de investiții, să fie neafiliat politic, etc. La procesul de selectare a fost consultată și opinia rezidenților Zonei Economice Libere „Bălți”.

În rezultatul celor trei probe, comisia de concurs a desemnat pe Vasile Șoldan și Mihai Rusu drept potențiali candidați pentru funcția de administrator principal al Zonei Economice Libere (ZEL) ”Bălți”.

Reieșind din faptul că ZEL ”Bălți” este cea mai mare zonă economică liberă din țară, care include 11 subzone, în care sunt implementate cele mai mari proiecte investiționale cu un portofoliu de investiții anunțate de circa 120 milioane de euro, ministerul Economiei, după consultări cu rezidenții Zonei Economice Libere „Bălți”, va propune spre aprobare Guvernului candidatura finală după testarea abilităților practice a persoanelor selectate.

Maria Roșca

 

Share