Efectele grindinei – discutate de conducerea MAIA cu delegația oficială din România

Efectele grindinei – discutate de conducerea MAIA cu delegația oficială din România

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Eduard Grama a avut miercuri, 22 iunie, întrevedere cu o delegație de la București, membri ai Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României, în frunte cu preşedintele Florin Constantinescu.

Potrivit unui comunicat de presă, subiectele discutate în cadrul întâlnirii țin de situația actuală în domeniul agroindustrial din Republica Moldova. Ministrul a informat oaspeții despre domeniile prioritare de dezvoltare și despre situația per ansamblu, menționând dificultățile pe care le întâmpină agricultorii.

Un subiect important de pe agenda discuțiilor ține de efectele grindinei, ploilor și vântului puternic de la sfârșitul săptămânii trecute, care au afectat mai multe localități, inclusiv gospodării agricole. În acest sens conducerea MAIA a informat delegația despre intenția de modernizare și extindere a sistemului național antigrindină prin trecerea la sistemul automatizat.

Totodată oficialii s-au arătat interesați de prevederile legislative care ar putea fi aplicate în situații de calamități naturale, de situația privind exportul produselor  agroalimentare pe piața Uniunii Europene, sistemele de irigare și altele.

Senatorul român Florin Constantinescu a apreciat relațiile bune de colaborare între ministerele de resort din ambele țări și a reconfirmat suportul țării sale pentru dezvoltarea agriculturii și integrarea europeană a Republicii Moldova.

În aceeași ordine de idei, ministrul Eduard Grama a exprimat gratitudine oficialilor de la București pentru sprijinul constat de care beneficiază specialiștii din cadrul ministerului în procesul de armonizare a legislației naționale la directivele europene.

Doina Secrieru

Share