PLDM: Ceea ce s-a întâmplat la Judecătoria Buiucani este o demonstraţie a încălcării drepturilor fundamentale ale omului
Partidul Liberal Democrat din Moldova califică tratamentul la care este supus Vlad Filat drept o execuţie publică. Ceea ce s-a întâmplat la Judecătoria Buiucani este o demonstraţie a încălcării drepturilor fundamentale ale omului.
Iată declarația emisă de PLDM, în contextul situației de astăzi:
„În nicio ţară cu un regim democratic şi o justiţie echitabilă oamenii legii nu şi-ar permite un asemenea comportament degradant. Nu se ţine cont nici de starea de sănătate a deputatului Vlad Filat, care de 20 de zile se află în greva foamei, nici de solicitarea de a fi supus investigaţiilor medicale, nici de nenumăratele apeluri, inclusiv ale societăţii civile, de a desfăşura un proces public.
Cinismul acestui proces judiciar constă nu atât în faptul că nu este asigurată o minimă deschidere şi echitate, cât în modul în care se încearcă să fie camuflat tratamentul inuman şi degradant aplicat lui Vlad Filat.
În acest context, facem apel către toate organizaţiile internaţionale specializate să i-a atitudine faţă de tratamentul ieşit din comun la care este supus deputatul Vlad Filat, faţă de graba cu care organul judiciar instrumentează acest caz, ignorându-i cele mai elementare drepturi ale omului. Toate acestea demonstrează că scopul final al acestui proces este reducerea la tăcere a deputatului Vlad Filat şi sacrificarea „ţapului ispăşitor””.
Doina Secrieru