Ministrul de externe Andrei Galbur l-a primit astăzi pe ambasadorul României, Marius Lazurca

Ministrul de externe Andrei Galbur l-a primit astăzi pe ambasadorul României, Marius Lazurca

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur l-a primit, astăzi, 15 iunie 2016, pe ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat, ministrul Andrei Galbur a apreciat înalt activitatea ambasadorului Lazurca într-o perioadă de dezvoltare fără precedent a dialogului politic la nivel înalt dintre cele două ţări, de extindere a cooperării sectoriale şi de realizare a unor proiecte concrete cu impact economic şi social major.

La rândul său, ambasadorul Lazurca a apreciat înalt relaţiile bilaterale excelente din ultimii ani, evidenţiind sprijinul total al României pentru ţara noastră, în spiritul Parteneriatului strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.

În cadrul discuţiei, de asemenea, a fost confirmat interesul reciproc pentru intensificarea în continuare a dialogului politic moldo-român, dinamizarea schimburilor comercial-economice şi consolidarea legăturilor cultural-umanitare între cele două ţări.

Maria Roșca

Share