Cultivarea memoriei Holocaustului – unul dintre subiectele discutate la nivel înalt

Cultivarea memoriei Holocaustului – unul dintre subiectele discutate la nivel înalt

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur l-a primit astăzi pe preşedintele în exerciţiu al Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), ambasadorul Mihnea Constantinescu – anunță serviciul de presă al Ministerului de Externe.

În cadrul întrevederii, a fost efectuat un schimb de opinii privind cooperarea dintre Republica Moldova şi IHRA, o atenţie aparte fiind acordată promovării obiectivelor vizând cultivarea memoriei Holocaustului şi altor crime împotriva umanităţii.

Ministrul Andrei Galbur a reiterat hotărârea fermă a autorităţilor moldoveneşti de a contribui la realizarea scopurilor urmărite de către IHRA, în particular, prin intermediul programelor educaţionale. El a exprimat interesul ţării noastre în preluarea experienţei României în acest domeniu.

La rândul său, ambasadorul Mihnea Constantinescu a salutat decizia autorităţilor moldoveneşti privind instituirea datei de 27 ianuarie drept Zi națională a comemorării victimelor Holocaustului, care a fost marcată pentru prima dată în acest an în Republica Moldova, şi a apreciat înalt voinţa politică a ţării noastre de a coopera strâns cu IHRA.

Mihaela Rotari

Share