Prim-ministrul belarus va efectua o vizită în Republica Moldova
Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit, astăzi, la Bişkek cu omologul său belarus, Andrei Kobeacov. Întrevederea a avut loc cu ocazia reuniunii şefilor de guvern din ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente, care are loc în perioada 6-7 iunie 2016, în Republica Kârgâză.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Pavel Filip şi Andrei Kobeacov au constatat dinamica pozitivă a dialogului interguvernamental, subliniind că există premise favorabile pentru aprofundarea cooperării bilaterale, atât pe dimensiunea comercială, cât și pe cea investițională.
În context, Premierul Pavel Filip a opinat interesul pentru creșterea livrărilor de mărfuri moldovenești, în special a producţiei agroalimentare, pe piața belarusă şi a Uniunii Euroasiatice, menţionând oportunitatea menținerii unui coridor verde pentru produsele perisabile moldovenești.
În ceea ce priveşte proiectele investiţionale, Premierul Filip s-a referit la necesitatea valorificării depline a capacităţilor întreprinderilor de asamblare a troleibuzelor şi tractoarelor belaruse în perspectiva exportului acestora pe piaţa UE. De asemenea, şeful Executivului a invitat companiile din Belarus să participe la realizarea Programului Naţional de dezvoltare a drumurilor în Republica Moldova şi să utilizeze portul de la Giurgiuleşti pentru exportul îngrăşămintelor belaruse în ţări terţe.
La rândul său, Andrei Kobeacov a confirmat interesul părţii belaruse pentru dinamizarea schimburilor comerciale şi continuarea colaborării în domeniul producerii de maşini agricole: tractoare şi mini-combine, precum şi a troleibuzelor. În acest context, Premierul belarus a acceptat invitaţia Premierului Pavel Filip de a efectua o vizită de lucru în Republica Moldova până la finele acestui an. Cu acest prilej, la Chişinău se va desfăşura reuniunea Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare comercial-economică şi un for al oamenilor de afaceri din Moldova şi Belarus.
Republica Belarus este unul dintre principalii parteneri comerciali și economici ai ţării noastre. În perioada ianuarie-martie 2016, volumul comerțului bilateral a constituit 44,7 milioane de dolari.
Maria Roșca