Ambasada României la Chișinău mulțumește RM pentru sprijin și disponibilitate în cazul SMURD

Ambasada României la Chișinău mulțumește RM pentru sprijin și disponibilitate în cazul SMURD

Ambasada României la Chișinău mulțumește autorităților, instituțiilor, societății civile și mass media din Republica Moldova pentru sprijinul oferit și disponibilitatea de a ajuta la elucidarea condițiilor în care s-a produs tragicul eveniment din data de 2 iunie 2016, soldat cu moartea a patru salvatori SMURD, membri ai echipajului și personal medical.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei, ”profund mișcați de mesajele de solidaritate transmise prin intermediul unor mesajelor publice, telefonice sau electronice, comentarii pe pagina de Facebook, inclusiv prin semnarea în Cartea de condoleanțe, misiunea diplomatică mulțumește tuturor cetățenilor Republicii Moldova și reprezentanților corpului diplomatic acreditat pentru solidaritate și pentru sincerele mesaje de condoleanțe și încurajare adresate familiilor îndoliate”.

Totodată, Ambasada României solicită respectuos reprezentanților mijloacelor media din Republica Moldova ca, în reflectarea tragicului eveniment, să țină cont de momentele teribile prin care trec familiile și cunoscuții victimelor și, astfel, să nu publice imagini de la locul accidentului, în care apar trupurile neînsuflețite ale celor implicați în tragicului eveniment.

Misiunea diplomatică își exprimă încrederea că, prin acest demers, vom putea, împreună, reduce, cât de puțin, suferința familiilor îndoliate.

Doina Secrieru

Share