Daniela Morari a participat la reuniunea Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale SEECP
Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Daniela Morari a participat la data de 31 mai 2016, în or. Praveţ, la reuniunea Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). Organizată sub auspiciile Preşedinţiei-în-exerciţiu bulgare la SEECP reuniunea a avut drept Motto „SEECP – cheia spre cooperarea regională pe parcursul ultimilor 20 de ani”.
Potrivit unui comunicat al Ministerului, în cadrul reuniunii, participanţii au discutat despre ultimele evoluţii şi provocări în regiunea Europei de Sud-Est, efectele acestora asupra situaţiei regionale şi parcursului european al statelor participante la SEECP.
În cadrul intervenţiei sale, Daniela Morari a vorbit despre contribuția Republicii Moldova în cadrul SEECP prin participarea la inițiativele regionale (găzduind SEEMIC, deținînd președinția la Convenția Cooperării Polițienești în Europa de Sud-Est, etc.). De asemenea, a încurajat aprofundarea în continuare a interacțiunii între SEECP și Consiliul Regional de Cooperare, consolidarea cooperării pe dimensiunea sectorială prin promovarea interconexiunilor în domeniul transporturilor, securității energetice și rețelelor de infrastructură, precum și explorarea potențialului piețelor de desfacere și dezvoltării comerțului. Totodată, a fost reiterat angajamentul Republicii Moldova de a continua parcursul european şi implementarea reformelor politice şi economice, în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere.
Mihaela Rotari