Ce mai face ministrul degrevat Vasile Botnari?

Ce mai face ministrul degrevat Vasile Botnari?

Ministrul degrevat al Transporturilor, Vasile Botnari s-a implicat în activitățile Expresului PDM și merge la întruniri cu alegătorii. Acesta a fost recent, alături președintele PDM, Marian Lupu, la întâlnirea electorală a democraților cu angajații din domeniul aviației civile.

Potrivit președintelui formațiunii, PDM va lucra pentru a atrage cât mai mulţi investitori în toate ramurile economiei Moldovei, ca să ofere noi locuri de muncă în următorii ani și să creeze condiții pentru concetățenii noștri să revină acasă. Despre măsurile Partidului Democrat care au ca scop reîntregirea familiilor a vorbit”Fiecare dintre noi ştie pe cineva care lucrează peste hotare sau se gândeşte să plece. Nu vrem să ajungem o ţară de familii dezbinate”, a afirmat Marian Lupu.

”Dezvoltăm aviația, aducem companii pe piață ca să creăm condiții moldovenilor să poată veni acasă mai frecvent, la familii”, a declarat ministrul degrevat al Transporturilor, Vasile Botnari, în cadrul întrevederii electorale a democraților cu angajații din domeniul aviației civile.

Întâlnirile democraţilor cu alegătorii se desfăşoară în cadrul unei campanii denumită Expresul PDM. Aceasta presupune consultări cu cetăţenii despre măsurile care necesită a fi întreprinse pentru asigurarea bunăstării populaţiei.

Maria Roșca

Share