Moţiune simplă de cenzură contra ministrului Corina Fusu – înregistrată de socialiști

Moţiune simplă de cenzură contra ministrului Corina Fusu – înregistrată de socialiști

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor a declarat în cadrul unui briefing că fracţiunea PSRM va iniţia în fiecare săptămînă căte o moţiune simplă de cenzură şi va chema la raport în plenul parlamentului cîte un ministru, iar astăzi socialiştii au înregistrat moţiunea de cenzură contra ministrului Educaţiei, Corina Fusu.

Potrivit unui comunicat al PSRM, Dodon a precizat că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip, elaborată de socialişti n-a fost semnată de liberal-democraţii şi comunişti în ciuda faptului că, anterior ei au susţinut public această iniţiativă şi chiar au prezentat propriile completări la textul documentului. 

„În această legislatură există doar o singură opoziţie – PSRM. Constatăm că doar 24 de deputaţi socialişti sînt deschişi şi pregătiţi pentru ca această guvernare să plece în demisie. Noi nu ne temem de alegeri parlamentare anticipate. Noi suntem gata să dăm curs solicitărilor a peste 80% din cetăţeni ai RM care doresc alegeri parlamentare anticipate, iar cea mai rapidă cale este demisia guvernului şi nealegerea altui guvern” a spus Dodon.

Liderul PSRM a declarat, că astăzi va înregistra moţiunea de cenzură şi va cere  demisia ministrului Educaţiei, Corina Fusu.

“Pentru aceasta sunt necesare 15 semnături, adică iniţiativa a 15 deputaţi. Ne punem drept sarcină ca în fiecare săptămînă cîte un ministru să vină cu raport în plenul parlamentului pe domeniul de care este responsabil. Şi nu are cum să evite acest lucru. Conform Constituţiei  moţiunea simplă de cenzură se înregistrează în Parlament şi ministrul este obligat, în decurs de 14 zile, să  vină în Parlament cu raport. Astăzi înregistrăm moţiunea de cenzură şi cerem demisia ministrului, Corina Fusu. În fiecare săptămîna va fi chemat “la covor” cîte un ministru al acestui Guvern oligarchic pînă cînd o să ajungă şi rîndul lui Filip”, a conchis Igor Dodon.

Maria Roșca

 

Share