Persoanele care riscă să devină dependente de consumul de alcool vor beneficia de servicii de screening şi asistență medicală

Persoanele care riscă să devină dependente de consumul de alcool vor beneficia de servicii de screening şi asistență medicală

Persoanele care riscă să devină dependente de consumul de alcool vor beneficia de servicii de screening şi intervenţii scurte de asistență medicală. În perioada 23 – 24 mai, Ministerul Sănătății, cu suportul Organizației Mondială a Sănătății, a organizat un atelier de instruire pentru formatorii din acest domeniu. Scopul acestor acțiuni este de a preveni și depistare precoce abuzul de alcool în rândul populației.

Potrivit unui comunicat al Ministerului, viceministrul Sănătății, Liliana Iașan, a declarat în deschiderea evenimentului că reducerea efectelor negative ale consumului nociv de alcool asupra sănătăţii publice trebuie să fie fundamentată în politici eficiente şi măsuri intersectoriale la nivel naţional şi local.

”Consumul excesiv de alcool este una din cele mai importante preocupări sociale şi de sănătate. În aceste două zile vor fi abordate subiecte care vor contribui la identificarea problemelor reale, care duc la dependența de alcool și vom încerca să găsim modalitățile de motivare ale persoanelor de a renunța la acest viciu”, a specificat viceministrul Sănătății, Liliana Iașan.

Astfel, persoanele care ar putea deveni consumatori abuzivi de alcool se vor adresa la medicul de familie sau asistentul medical, care va evalua riscul unui anumit comportament de consum de alcool. Pacientul va trebui să completeze un test de audit, elaborat de OMS și aprobat de Ministerul Sănătății, care stabilește în baza unor indicatori exacți dacă persoana ar putea deveni dependentă de acest viciu și, ca urmare a rezultatelor obținute, beneficiază de consiliere pentru renunțarea la consumul excesiv de alcool.

Atelierul de lucru a fost organizat în contextul implementării Programului naţional privind controlul alcoolului pe anii 2012-2020.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, consumul excesiv de alcool provoacă anual moartea a 2,5 milioane de persoane şi atinge cota de 4% din toate cazurile de decese la nivel mondial, făcând mai multe victime decât SIDA sau tuberculoza.

Bolile netransmisibile sunt principala cauză de deces în Republica Moldova. Alcoolul poate provoca mai mult de 60 de tipuri diferite de afecțiuni sau stări patologice, printre care: traumatisme, tulburări mintale și de comportament, afecțiuni gastro-intestinale, cancere, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni pulmonare, reproductive sau efecte dăunătoare asupra sarcinii.

Cel mai recent studiu al OMS arată că Republica Moldova este a doua țară din regiunea europeană lider la consumul de alcool pe cap de locuitor. Totodată, datele estimative de evidență statistică arată că în 2015 sufereau de alcoolism 46 117 de persoane dintre care 30 459 erau din mediul rural. Totodată, 29,7% din numărul persoanelor înregistrate cu alcoolism cronic au primit tratament, recuperare psihosocială și 36,7% pacienţi se află în remisiune stabilă.

Costurile sociale ale consumului de alcool reprezenta 1% din PIB în 2014, echivalent a 111,8 milioane de lei.

Maria Roșca

Share