În punctele de trecere și „frontiera verde” 75 de persoane au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională
În perioada 16 – 22 mai 2016, fluxul persoanelor care au traversat frontiera de stat a constituit 359 841 traversări, atestându-se o diminuare de 3,8 % în raport cu săptămâna precedentă. O scădere a înregistrat și traficul unităților de transport, fiind consemnate 87 493 traversări, cu 2,08 % mai puțin decât săptămâna trecută. Despre aceasta anunță serviciul de presă al Poliției de Frontieră.
În punctele de trecere și „frontiera verde” polițiștii de frontieră au depistat şi reţinut 75 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– o persoană a încălcat frontiera de stat;
– 22 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și al punctelor de trecere;
– 16 persoane documentate pentru uz de fals în actele de călătorie;
– 13 cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 14 persoane au fost documentate pentru tentativa de transportare ilegală a mărfurilor nedeclarate peste frontiera de stat;
– nouă persoane aflate în conflict cu legea și cinci unități de transport date la consemn, au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
În decursul săptămânii precedente, 43 de cetăţeni străini au primit refuz de a intra în Republica Moldova. Totodată, potrivit datelor deținute, zece cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Federația Rusă, iar șase au fost deportați. În Uniunea Europeană a fost limitată intrarea pentru zece conaționali, altul a fost deportat.
Doina Secrieru