Avocatul lui Vlad Filat: Martorii nu s-au prezentat pentru că au fost intimidați

Avocatul lui Vlad Filat: Martorii nu s-au prezentat pentru că au fost intimidați

„Astăzi trebuiau să vină în instanță cinci martori. Niciunul nu s-a prezentat. Noi presupunem că martorii au fost intimidați”. Declarația a fost făcută de avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa.

Avocatul a menționat că, potrivit legii, martorii citați dacă nu se prezintă la ședință încalcă legea și ori urmează să fie aduși silit în instanță, ori achită amendă judecătorească.

„Noi am solicitat astăzi ca martorii să fie aduși în mod silit. Urmează ca judecătorii să se expună asupra cererii noastre. Pot să vă spun că martorul Drăguțanu a fost înștiințat. A semnat citația, dar nu s-a prezentat la ședință. Drăguțanu a încălcat legea. Urmează să fie adus silit sau să achite amenda judiciară. Noi nu avem posibilitatea să ne facem meseria”, a declarat Igor Popa.

Totodată, Popa a menționat că judecătorii au respins cererea ca ședințele de judecată să fie deschise.

Procurorul Adriana Bețișor a declarat că nu e vorba de careva intimidări și că martori acuzării au venit toți, iar cei ai apărării nu s-au prezentat.

Mihaela Rotari

Share