Ministrul Justiției: Noi ne gândim la țară și vom modifica lucrurile așa încât cetățeanul să le simtă
Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, pe parcursul zilei de 18 aprilie curent, a avut intâlniri de lucru în teren cu primarii satelor/comunelor, consilierii și vicepreședinții din raionul Orhei. El a subliniat necesitatea de a le raporta frecvent, de a menține comunicarea continuă și puntea de dialog neîntreruptă dintre Guvern și autoritățile publice locale (APL).
Vladimir Cebotari s-a referit la activitatea Ministerului Justiției în cele 100 de zile de la formarea noului Executiv și la direcțiile sale prioritare, accentuând că au fost realizate „poate mult mai multe decât făceau alte Guverne în mulți ani de zile. Toți partenerii noștri de dezvoltare, din vest sau din est, spun că nici un alt Executiv precedent nu s-a mișcat atât de rapid și nu a avut atât de multe realizări într-o perioadă atât de scurtă. Acționând strategic, nu ne dorim să treacă un an sau zece. În multe sectoare deja începem să avem anumite progrese”.
Ministrul Justiției a specificat necesitatea discuților în permanență cu autoritățile publice locale, „pentru a vedea impactul politicilor în republică, dacă deciziile luate la Chișinău se aplică. Trebuie să avem un dialog continuu, înțelegere și susținere. Măsurile ce le realizăm să fie corect percepute și implementate de către judecători, procurori, executori judecătorești, administratorii procedurilor de insolvabilitate, avocați și notari. E dificil. Toți opun rezistență. E cel mai greu probabil să schimbi gradul de confort al anumitor sectoare pentru că le era bine”.
Vladimir Cebotari a dat asigurări primarilor că, doar într-un proces eficient de lucru, „dacă noi cu dumneavoastră ne vom mișca în continuare la fel de rapid și nu vom stopa procesele pe care astăzi le dezvoltăm, în luna iulie vom avea deblocate finanțările externe”.
Ministrul Justiției a promis că va fi intensificată periodicitatea întrunirilor locale, că acestea vor deveni o tradiție și „va trebui să găsim cu toate APL-urile un mecanism în care, săptămânal, să existe un delegat al ministerului, care să vină în teritoriu să primească informațiile”.
Vladimir Cebotari a amintit că, anterior, multe condiționalități trebuiau să fie îndeplinite de sectorul justiției pentru a debloca finanțările din exterior. Astăzi, însă, sunt realizate 95% dintr-o strategie planificată pentru 5 ani, dar obținute într-un termen foarte scurt. „Noi suntem determinați să schimbăm lucrurile indiferent de interese, de vectori politici. Noi ne gândim la țară și le vom modifica așa ca cetățeanul să le simtă. Poate unele lucruri se vor derula cu un tempou mai lent, dar nu și într-o direcție greșită”, susține ministrul Justiției.
Vladimir Cebotari a fost prezent la Orhei împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan. Oficialii, însoțiți de președintele raionului, Tudor Golub, au oferit răspunsuri la un șir de întrebări primordiale ale primarilor pe domeniul justiției, a ordinii publice, cum am putea să îmbunătățim starea de lucruri și au asigurat că vor interveni prompt la soluţionarea problemelor.
Doina Secrieru
Prin comunicare se poate de rezolvat multe probleme si dupa cum se vede ministerul justitei aplica aceasta modalitate si cred ca este una destul de benefica si de succes
Actuala guvernare se gîndește la binele poporului și este susținuți de marele puteri europene, dacă continuă tot în modul astă va fi cel mai bun guvern din istoria țării
la moment activitatea si in general tot ce se intreprinde in RM este monitorizat de UE si SUA, astfel, este o comisie speciala care urmareste nu doar cum se voteaza legile, dar si cum acestea sunt implimentate, si vin sa ne dea sfaturi cum atingem maxima eficienta si sa curatim institutiile statului de coruptie.
Avem shanse sa avem o guvernare mai buna . La momentul dat , guvernarea se gindeste doar la popor si la binele acestuia , din acest motiv fiind sustinut de europeni. Aceasta fiind inca o dovada a faptului ca suntem pe calea cea dreapta si ca in viitorul apropiat ne vom bucura de roade .