Premiere și noutăți în domeniul procuraturii! Iată ce se va schimba în scurt timp!
În premieră pentru Republica Moldova, de la 1 august, îşi va începe activitatea Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale – procuratură specializată în exercitarea şi conducerea urmăririi penale, reprezentarea invinuirii în instanţele de judecată în cauzele vizînd infracţiunile de tortură, cele cu caracter terorist, cele săvîrşite de organizaţiile criminale, precum şi în alte cauze date în competenţa sa prin lege, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Respectiva prevedere se conţine în noua Lege cu privire la Procuratură, aprobată de Parlament pe 25 februarie curent, dar şi în proiectul Legii cu privire la procuraturile specializate, elaborat în vederea racordării cadrului normativ departamental la prevederile noii legi.
De asemenea, noua lege statuează continuitatea funcţionării altei procuraturi specializate, şi anume aProcuraturii Anticorupţie, care, după intrarea în vigoare a legii, îşi va continua eforturile în exercitarea urmăririi penale în cauzele de corupţie şi a celor conexe actelor de corupţie, va conduce urmărirea penală în cauzele instrumentate de Centrul Naţional Anticorupţie şi va reprezenta învinuirea în instanţele de judecată pe dosarele de corupţie.
Cele două procuraturi specializate vor fi conduse de cîte un procuror-şef, asimilat adjunctului Procurorului General şi îşi vor exercita atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
O altă noutate, pe care noua Lege cu privire la Procuratură o va aduce în activitatea procuraturilor specilaizate, va fi detaşarea în cadrul acestora a ofiţerilor altor organe de drept, care se vor subordona funcţional procurorului-şef al procuraturii specializate. Ofiţerii de urmărire penală, ofiţerii de investigaţii şi specialiştii vor fi detaşaţi de la alte instituţii pentru o perioadă de pînă la 5 ani, aceştia urmînd a fi selectaţi în mod individual de către procurorul-şef al procuraturii specializate. Detaşarea va avea loc prin ordinul Procurorului General, cu acordul conducătorului instituţiei în care activează persoana detaşată, iar salarizarea acesora se va efectua din bugetul Procuraturii.
În opinia Procurorului General interimar, Eduard Harunjen, aceste prevederi legale vor permite responsabilizarea actorilor din sectorul justiţiei, excluderea imixtiunilor în investigaţiile efectuate, precum şi eficientizarea acestora. Totodată, în rezultatul analizei practicii altor state la capitolul investigării infracţiunilor de către un grup interdepartamental a fost constatat eficienţa activităţii procuraturilor specializate în cadrul cărora sunt detaşaţi ofiţeri al altor organe de drept pentru investigarea anumitor categorii de infracţiuni.
Pînă în prezent, sistemul organelor Procuraturii Republicii Moldova includea nouă procuraturi specializate: Procuratura Anticorupţie (Serviciul Nord, Serviciul Sud), Procuraturile de nivelul Curţilor de apel (Chişinău, Cahul, Bender şi Bălţi), procuraturile militare (Chişinău, Bălţi şi Cahul), precum şi Procuratura de transport.
Pe 1 august curent, după intrarea în vigoare a noii Legi cu privire la Procuratură, toate procuraturile specializate, cu excepţia Procuraturii Anticorupţie – care va fi reorganizată, vor fi lichidate.
Maria Roșca