Pavel Filip a dispus iniţierea procedurii de eliminare a obligativităţii ştampilei: „Sunt încrezut că de data aceasta vom avea susţinere și în Parlament”

Pavel Filip a dispus iniţierea procedurii de eliminare a obligativităţii ştampilei: „Sunt încrezut că de data aceasta vom avea susţinere și în Parlament”

În cadrul şedinţei de miercuri a Guvernului, Premierul Pavel Filip a propus relansarea iniţiativei privind eliminarea obligativităţii ştampilei pe contracte şi alte acte ale agenţilor economici, potrivit unui comunicat de presă.

În acest context, Pavel Filip a solicitat ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, ca în cel mai scurt timp, să finalizeze procedura de pregătire a proiectului de lege cu privire la eliminarea obligativităţii ştampilei şi să îl prezinte pentru aprobare în şedinţa Guvernului şi, ulterior, Parlamentului.

„Sunt încrezut că de data aceasta vom avea susţinere și în Parlament, astfel încât să eliminăm acest rudiment, luând în considerare că trăim în epoca informaţională şi acum chiar nu mai prezintă un instrument de siguranţă contractele sau alte acte pe care se aplică această ştampilă”, a mai spus Pavel Filip.

Iniţiativa în cauză se înscrie în şirul de acţiuni privind realizarea obiectivului Guvernului cu privire la eliminarea constrângerilor existente asupra mediului de afaceri şi reducerea poverii administrative impuse antreprenorilor.

 

Mihaela Rotari

Share