Delegația Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate se află la Chișinău

Delegația Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate se află la Chișinău

În perioada 4 – 8 aprilie 2016, la Chișinău, are loc vizita delegației Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate (DCAF) în cadrul Programului de Securitate de la Frontieră, potrivit unui comunicat de presă.

Evenimentul este prima activitate din cadrul Programul DCAF de Securitate la Frontieră destinată Republicii Moldova și include o sesiune introductivă privind Programul menționat și ateliere de lucru în domenii precum analiza riscurilor, măsuri comune și coordonate, instruire, integrare Schengen și gestionarea migrației în Europa de Sud-Est. Participanții la atelierele de lucru sunt reprezentanți ai subdiviziunilor MAI (Poliția de Frontieră, Inspectoratul General al Poliției, Biroul Migrație și Azil) precum și ai Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova și EUBAM.

Scopul activității constă în transferarea informației relevante cu privire la proiect, actualizarea nivelului de cooperare cu Republica Moldova în domeniul de frontieră, evaluarea necesităților ulterioare care ar putea fi acoperite în cadrul Programului și stabilirea unei baze solide de cooperare pentru perioada următoare.

În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, șeful adjunct al Departamentului Poliției de Frontieră, Ianus Erhan a mulțumit DCAF pentru faptul că a acceptat să includă Republica Moldova în cadrul Programului de Securitate la Frontieră și a specificat că activitățile comune vor oferi posibilitatea unui schimb eficient de experiență dintre Republica Moldova și țările Balcanilor de Vest în domeniul gestionării frontierelor și preluării celor mai bune practici internaționale în acest sens, în special în contextul situației migraționale tensionate din regiune.

La rândul său, directorul Programului DCAF de Securitate la Frontieră, Anton Travner, a menționat despre necesitatea diversificării cooperării în Europa de Sud-Est, pentru asigurarea unui nivel înalt de securitate a frontierelor și unui răspuns adecvat la provocările actuale.

Totodată, părțile și-au exprimat convingerea că această primă activitate reprezintă începutul unei cooperări de durată.

Invitați în cadrul evenimentului, partenerii strategici ai autorităților de aplicare a legii din Republica Moldova – Misiunea OIM (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie) în Moldova, Delegația UE și Misiunea EUBAM, au apreciat rezultatele pozitive ale eforturilor comune în ceea ce privește îmbunătățirea gestionării frontierelor Republicii Moldova și au salutat inițiativele Republicii Moldova de dezvoltare a cooperării în domeniu.

Programul DCAF de securitate la frontieră sprijină guvernele Albaniei, Bosniei și Herțegovinei, Macedoniei, Muntenegrului și Serbiei în crearea unor organizații moderne de asigurare a securității la frontieră. Scopul Programului constă în consolidarea capacității autorităților de frontieră de a se angaja în cooperarea transfrontalieră, precum și fortificarea capacităților pentru a îndeplini cerințele de aderare la UE în domeniul securității frontierelor.

Share