Șeful CFM, la discuții cu oamenii de afaceri din Polonia și Republica Moldova

Șeful CFM, la discuții cu oamenii de afaceri din Polonia și Republica Moldova

În data de 31 martie Administrația Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a participat la o întrunire a oamenilor de afaceri din Polonia și Republica Moldova, care a avut loc în incinta Academiei de Științe a Moldovei, sub egida Camerei de Comerț și Industrie (CCI). În deschiderea ședinței, Președintele Agenției Poloneze pentru Informare și Investiții Străine (PalilZ), Slawomir Majman, a prezentat membrii delegației poloneze și a transmis un mesaj de salut pentru participanții mesei rotunde.

Scopul general al evenimentului organizat de CCI este stabilirea relațiilor dintre mediul de afaceri moldovenesc și cel polonez.

Cu prilejul acestui eveniment, reprezentantul uneia dintre principalele companii poloneze de producere a garniturilor de tren, a vagoanelor, locomotivelor și tramvaielor dl Pawel Hardy a efectuat o vizită de lucru la Î.S. „Calea Ferată din Moldova”. Acesta s-a întâlnit cu directorul general al CFM, Iurii Topala, precum și cu vicedirectorul general pe activitatea comercială, Grigore Condurache. Pawel Hardy a făcut o prezentare detaliată a produselor fabricate de PESABydgoszcz, manifestându-și deschiderea spre o colaborare durabilă dintre societatea pe care o reprezintă și CFM.

 

Maria Roșca

Share