Ministrul Botnari: Bibliotecile publice se transformă în centre comunitare
Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vasile Botnari, discutat cu directorul IREX Moldova, Evan Tracz, despre continuarea colaborării inițiate în cadrul programului ”Novateca”, astfel ca beneficiile Societății Informaționale să fie cât mai aproape de cetățeni, potrivit unui comunicat de presă.
Vasile Botnari a declarat, în cadrul întrevederii, că Ministerul TIC va susține în continuare implementarea și extinderea proiectului ”Novateca”, care a devenit o unitate de suport pentru Strategia Moldova Digitală 2020, sprijinind toți cei trei piloni din Strategie – acces și infrastructură, conținut digital, capacități și utilizare, dar și securitate digitală.
”De la lansarea proiectului, am asistat la transformarea bibliotecilor în centre comunitare, grație tehnologiilor moderne prezente, care să ofere mai mult decât cărţi. ”Novateca” a devenit o modalitate sigură de a instrui diverse categorii ale populației în sfera informației. Se depune un efort mare pentru digitalizarea bibliotecilor, dar este foarte important ca oamenii să cunoască despre beneficiile pe care acestea le oferă, inclusiv de dezvoltare a diferitelor abilități”, a punctat Vasile Botnari.
Ministrul a afirmat că Ministerul TIC va utiliza pârghiile sale pentru a încuraja pe cei, care deocamdată nu au aplicat, să întreprindă acțiunile necesare și să participe la etapa următoare de selecție a bibliotecilor, și să devină parte a rețelei ”Novateca”.
Directorul IREX Moldova, Evan Tracz, a informat la rândul său că, pe parcursul ultimilor 4 ani de activitate în Moldova, programul ”Novateca” a dotat peste 650 de biblioteci publice cu peste 2000 de calculatoare conectate la Internet, care oferă cetățenilor țării acces gratuit la informații și servicii online. La fel, cu suportul programului, peste 1000 de bibliotecari au beneficiat de instruiri în utilizarea IT și în crearea noilor servicii de bibliotecă.
”Prin acest proiect, ajutăm oamenii să rezolve probleme la nivel local. La etapa următoare, ne propunem să dotăm cu calculatoare și programe alte cca 250 de biblioteci. În această activitate este important să conlucrăm în continuare cu instituțiile de stat”, a precizat directorul IREX Moldova.
De asemenea, potrivit lui Evan Tracz, va fi lansată o campanie de promovare la nivel național, pentru a convinge cetățenii să apeleze la serviciile noi puse la dispoziție de biblioteci.
”Novateca” este un program cu o durată de cinci ani. lansat în 2012, în urma semnării memorandumului de parteneriat între Ministerul Tehnologiei Informației şi Comunicațiilor, Ministerul Culturii și programul Global Libraries în Moldova pentru modernizarea bibliotecilor, dotarea acestora cu calculatoare şi asigurarea accesului gratuit la internet. Proiectul și-a propus ca sub îndrumarea bibliotecarilor bine instruiți și cu susținerea partenerilor comunitari, cetățenii să beneficieze, la bibliotecă, de acces gratuit la tehnologii moderne precum și de servicii inovatoare de bibliotecă proprii nevoilor locale de informare.
Doina Secrieru
Este salutabil ca Guvernare se preocupa in mare parte de situatia bibliotecilor publice din intreaga Tara,speram ca prin mai multe proiecte se vor moderniza si cit mai multi cetateni o sa aiba acces