CEC a respins propunerea de efectuare a referendumului republican constituțional și a anulat înregistrarea grupului de inițiativă

CEC a respins propunerea de efectuare a referendumului republican constituțional și a anulat înregistrarea grupului de inițiativă

În cadrul şedinţei de ieri, 30 martie curent, Comisia Electorală Centrală (CEC) a totalizat rezultatele verificării listelor de subscripție prezentate de grupul de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican constituțional. 

În conformitate cu prevederile art. 141 alin. (1) lit. a) din Constituția Republicii Moldova și art.144 alin. (1) lit. a) din Codul electoral, pentru inițierea referendumului republican constituțional, grupul de inițiativă urma să prezinte cel puțin 360 mii de semnături valabile pentru fiecare întrebare propusă, care să provină din cel puțin 18 unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puțin 20 de mii de semnături în sprijinul acestei inițiative.

În urma verificării cantitative a listelor de subscripție, CEC a stabilit că din cele 34 de unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, pe teritoriul cărora au fost colectate semnăturile susținătorilor pentru cele 4 întrebări preconizate a fi supuse referendumului republican constituțional, doar listele cu semnături  acumulate în 3 din unități (municipiile Chișinău și Bălți, raionul Orhei) întrunesc cerințele de validitate în condițiile Constituției Republicii Moldova.

În acest context, Comisia a respins propunerea de efectuare a referendumului republican constituțional și a anulat înregistrarea grupului de inițiativă.

 

Mihaela Rotari

Share