Noua Lege cu privire la Procuratură, publicată în Monitorul Oficial
Noua Lege cu privire la Procuratură, promulgată pe 16 martie 2016 prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost astăzi publicată în Monitorul Oficial.
Amintim că, pe 25 februarie 2016, Parlamentul Republicii Moldova a votat, în a doua lectură, proiectul noii Legi cu privire la Procuratură.
Documentul va intra în vigoare pe 1 august 2016, după operarea modificărilor în legislaţia conexă, care reglementează activitatea Procuraturii, precum şi ajustarea actelor normative departamentale la prevederile noii legi.
Printre scopurile de bază ce urmează a fi realizate prin implementarea noilor reglementări legislative şi instituţionale cu privire la Procuratură sunt sporirea independenţei şi responsabilităţii procurorilor, asigurarea principiilor legalităţii şi respectării drepturilor omului la toate etapele urmăririi penale şi a calităţii activităţilor organelor de drept implicate în urmărirea penală şi procesul judiciar-penal. Totodată, se propune stabilirea clară a competenţelor Procuraturii, concentrarea activităţii procurorilor pe aspecte penale, micşorarea numărului de procurori ierarhic-superiori, consolidarea capacităţilor organelor de autoadministrare ale procurorilor etc.
Proiectul Legii cu privire la Procuratură a fost elaborat de către un grup de lucru, condus de un reprezentant al societăţii civile, în componenţa acestuia fiind desemnaţi atît responsabili din cadrul Procuraturii şi ai Ministerului Justiţiei, cît şi reprezentanţi ai societăţii civile. Cu statut de observatori, în cadrul grupului de lucru au fost incluşi consilierii Misiunii Europene de consiliere în politici publice pentru Republica Moldova, care acordă asistenţă Ministerului Justiţiei şi Procuraturii.
Proiectul noii Legi cu privire la Procuratură a fost supus dezbaterilor publice, avizării şi expertizării din partea instituţiilor naţionale şi internaţionale competente, astfel, încît acum două luni, Comisia de la Veneţia a adoptat Avizul pozitiv asupra acestuia.
Reforma Procuraturii constituie o prioritate a Programului de guvernare şi a Strategiei de reformă a sectorului justiţiei, iar activităţile în acest domeniu sunt realizate şi promovate în comun de autorităţile statului, cu implicarea activă a partenerilor naţionali şi internaţionali.