Un grup de experţi NATO au efectuat o vizită de lucru la Ministerul Apărării

Un grup de experţi NATO au efectuat o vizită de lucru la Ministerul Apărării

Un grup de experţi NATO, responsabili de acordarea asistenţei în elaborarea documentelor strategice de planificare a apărării, au efectuat, în perioada 13-16 martie, o vizită de lucru la Ministerul Apărării. Vizita se desfăşoară în contextul implementării Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare a Republicii Moldova (Defence Capacity Building Initiative — DCBI).

În perioada respectivă, experţii au avut întrevederi cu Secretarul de Stat al Ministerului Apărării, precum şi cu reprezentanţi ai instituţiilor naţionale cu atribuţii în domeniul apărării cum ar fi: Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Consiliul Suprem de Securitate.

În cadrul şedinţelor au fost abordate subiecte ce vizează experienţa altor state privind dezvoltarea mecanismului naţional de planificare a apărării şi rolul cooperării inter-instituţionale în cadrul acestui mecanism, cu accent pe elaborarea Strategiei Naţionale de Apărare (SNA).

De menţionat că vizita a avut drept scop examinarea proiectului Strategiei Naţionale de Apărare (SNA), elaborat de Grupul de Lucru Inter-instituţional (GLI) şi formularea recomandărilor privind îmbunătăţirea documentului elaborat.

Mihaela Rotari

Share