Doi cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Federația Rusă
În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
– două persoane au încălcat frontiera de stat;
– 6 persoane au încălcat regimul frontierei de stat;
– două tentative de traversare a frontierei de stat în baza actelor de călătorie contrafăcute;
– doi cetățeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– un șofer a încălcat regulile de exploatare a mijlocului de transport;
– 4 persoane aflate în conflict cu legea și o unitate de transport dată la consemn au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
Potrivit datelor deținute, doi cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Federația Rusă.
Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul în punctul de trecere a constituit 39 291 persoane și cel al mijloacelor de transport 10 417.
Mihaela Rotari