Un cetățean al Turciei, cercetat penal pentru uz de fals în documente

Un cetățean al Turciei, cercetat penal pentru uz de fals în documente

Un cetățean al Turciei a încercat să traverseze frontiera de stat la volanul unui autoturism, asupra căruia deținea procură falsificată. Tentativa sa a fost deconspirată de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Tudora astăzi, 10 martie curent.

Astfel, în jurul orei 00.20, pentru efectuarea formalităților necesare la frontieră, s-a prezentat pe pista de ieșire din R.Moldova un bărbat de 35 de ani, care s-a legitimat în baza documentelor de călătorie eliberate de autoritățile Turciei. Acesta conducea un Jeep Grand Cherokee, înmatriculat în Bulgaria. În timpul controlului documentelor, atenția inspectorului de frontieră s-a concentrat asupra procurii bulgărești ce prezenta semne vădite de falsificare. Pentru constatarea falsului în document, a fost luată decizia de a ridica și transmite spre expertizare împuternicirea notarială.
Cetățeanul turc a declarat polițiștilor de frontieră că nu cunoște despre falsul depistat, mai mult autoturismul fiind procurat de la alți conaționali, care la rândul lor și-au perfectat procurile prin intermediul unui moldovean.

Pe cazul dat, polițiștii de frontieră au întocmit procese verbale de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al R.Moldova, care stabilește o pedeapsă cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani. Mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere Tudora până la finalizarea cercetărilor.

 

Mihaela Rotari

Share