Ministrul de externe l-a primit pe ambasadorul Cehiei în Republica Moldova
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur l-a primit joi pe ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova Jaromir Kvapil cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în ţara noastră.
Ministrul Galbur a apreciat înalt activitatea ambasadorului Kvapil în perioada mandatului său la Chişinău, menţionând în special contribuţia adusă de către acesta la dezvoltarea cooperării bilaterale între Republica Moldova şi Republica Cehă în diverse domenii.
La rândul său, ambasadorul Kvapil a remarcat dinamica pozitivă a relaţiilor de colaborare dintre cele două ţări înregistrată în ultimii ani, subliniind, totodată, că ţara sa va sprijini şi în continuare Republica Moldova în implementarea reformelor necesare şi în modernizarea societăţii moldoveneşti pentru apropierea de standardele europene.
Ce doi interlocutori au confirmat interesul reciproc pentru promovarea în continuare a dialogului politic bilateral moldo-ceh, intensificarea schimburilor comercial-economice şi extinderea contactelor în domeniul cultural-umanitar.
Maria Roșca