Deputatul Sergiu Sîrbu nu va fi prezent la ședința Palamentului. Iată motivul!

Deputatul Sergiu Sîrbu nu va fi prezent la ședința Palamentului. Iată motivul!

Deputatul Sergiu Sîrbu, șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a OSCE, urmează să participe la reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE, care se desfășoară în perioada 25-26 februarie 2016, la Viena, potrivit unui comunicat al Legislativului din 24 februarie.

În cadrul reuniunii vor fi organizate dezbateri privind criza migranților și refugiaților în zona OSCE, eforturile de consolidare a responsabilității colective, combaterea terorismului și criza din Ucraina.

Potrivit programului, pe parcursul sesiunii vor avea loc ședințele celor 3 comitete ale OSCE – Comitetul pentru democraţie, drepturile omului şi probleme umanitare, Comitetul pentru afaceri politice şi securitate și Comitetul pentru afaceri economice, știinţifice, tehnologice şi mediul ambiant, reuniunea Comitetului Permanent şi sesiunea comună a celor trei Comitete generale ale AP OSCE. Discuțiile vor viza pregătirea rapoartelor pentru sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care va avea loc la Tbilisi, în perioada 1-5 iulie 2016.

Mesaje de salut vor adresa în deschiderea reuniunii Președintele Adunării Parlamentare a OSCE, Ilkka Kanerva, Președintele Consiliului Național al Austriei, Doris Bures și Reprezentantul special al Președinției Germaniei la OSCE, Gernot Erler. De asemenea, mai mulți oficiali se vor adresa participanților la reuniune, printre care Secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier, Directorul Biroului pentru Instituțiile Democratice și Drepturile Omului al OSCE (ODIHR), Michael Link, reprezentantul OSCE pentru libertatea mass-media, Dunja Mijatovic, Înaltul Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE, Astrid Thors.

La reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE sunt așteptați să participe circa 300 de parlamentari din cele 57 de state membre OSCE. 

Deputatul Sergiu Sîrbu s-a prezentat, totuși, la ședința Parlamentului de astăzi, 25 februarie, și a participat în cadrul dezbaterilor privind proiectul de Lege al Procuraturii, retrăgându-și amendamentele expuse anterior.

Doina Secrieru
Share