Pacienţii care suferă de diabet vor avea acces direct la insulină

Pacienţii care suferă de diabet vor avea acces direct la insulină

Pacienţii care suferă de diabet zaharat sau diabet insipid vor avea acces direct la insulină și vasopresină. Începând cu luna martie curent, Ministerul Sănătăţii lansează o nouă modalitate de distribuire acestor medicamente.

Astfel, conform noii reglementări, cca 1350 pacienţi cu diabet zaharat, inclusiv copii, ce urmează tratamentul cu analogi de insulină umană şi cca 270 pacienţi diagnosticați cu diabet insipid, nu se vor mai deplasa la Chişinău, la Comisia din cadrul Spitalului Clinic Republican pentru a beneficia de aceste medicamente.

Noua măsură prevede că pacienţii se vor adresa la medicul de familie la locul de trai, care, după coordonare cu Comisia mixtă teritorială, va elibera reţeta. În baza acesteia pacientul va putea ridica preparatul concret la filiala Secţiei asistenţă farmaceutică din cadrul Centrului de Sănătate Raional sau CMF/AMT în mod gratuit.

Excepţie vor face pacienţii diagnosticați în stadie incipientă. Aceștia vor fi trimişi doar la consultaţia primară a Comisiei din cadrul SCR, unde se va stabili conduita tratamentului, preparatul, doza şi regimul de administrare recomandate.

Menționăm că Ministerul Sănătății a introdus această reglementare cu scopul de a reduce morbiditatea, numărul persoanelor care luptă cu o dizabilitate și de a combate mortalitatea cauzată de aceste maladii, precum şi a complicaţiilor acestora.

 

Mihaela Rotari

Share