Monica Babuc, invitată în vizită în Statul Quatar

Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Statului Qatar în Republica Moldova Mohammed bin Ali Mohammed Al-Maliki a transmis un mesaj de salut din partea ministrului gatarez al culturii, artelor și patrimoniului Hamad Bin Abdulaziz Al-Kawari, și a adresat, totodată, ministrului Culturii, Monica Babuc, invitaţia de a vizita Statul Qatar într-o perioadă convenabilă ambelor părţi. Invitația a fost lansată în cadrul unei întrevederi la 18 februarie curent.

În debutul întâlnirii Monica Babuc a mulțumit pentru prezența oficialului qatarez la evenimentele culturale organizate în Republica Moldova, lansând invitația de a participa la ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică “Mărțișor” care tradițional are loc în primele zile ale lunii martie. Totodată, ministrul Culturii a remarcat sprijinul acordat la desfășurarea schimburilor culturale ale artiștilor noștri în Statul Qatar, menționând evoluarea cu succes la Doha a ansamblului de instrumentiști și a grupului coregrafic al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

La rândul său, E.S. Mohammed Al-Maliki și-a exprimat susținerea plenară în desfășurarea proiectelor și acțiunilor culturale comune pe diferite paliere ale domeniului, arătându-se interesat în organizarea evoluțiilor artiștilor din Qatar în Republica Moldova și vernisarea expozițiilor de pictură.

Pe durata discuțiilor, oficialii și-au arătat disponibilitatea reciprocă de a extinde colaborarea în domeniul culturii, menționând necesitatea semnării unui nou acord în domeniul culturii între instituțiile de resort ale acestor două state, fapt ce ar intensifica implementarea acţiunilor concrete de susţinere a proiectelor din diverse domenii ale culturii.

Doina Secrieru

Share