PSDE are un nou Președinte
Vasile Bumacov, fost ministru al Agriculturii și Industriei de Prelucrare și fost ambasador al Republicii Moldova în Japonia și Republica Coreea, a fost ales președinte al Partidului Social Democrat European (PSDE). Decizia a fost adoptată astăzi, 6 iunie, în cadrul celui de-al XII-lea Congres extraordinar al formațiunii.
La reuniune au participat delegați din întreaga țară, membri și simpatizanți ai PSDE, precum și invitați speciali. Participanții la Congres au fost salutați de vicepreședintele Partidul Social Democrat (PSD) din România, europarlamentarul Vasile Dîncu.
Vasile Bumacov le-a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată, menționând că în calitate de președinte al partidului își asumă angajamentul de a consolida organizațiile teritoriale, de a atrage oameni noi, profesioniști și integri, și de a transforma PSDE într-o forță politică modernă, puternică și respectată.
„Fie ca ziua de astăzi să fie momentul în care ne reînnoim angajamentul față de Republica Moldova. Să mergem înainte cu determinare, cu seriozitate și cu încredere în forțele noastre. Țara noastră se confruntă cu riscuri complexe, iar timpul nu mai are răbdare. Moldova are nevoie de experiență, de echilibru și de oameni care știu ce au de făcut din prima zi de mandat.
Să mergem înainte cu determinare și încredere în capacitatea noastră de a construi împreună o Moldovă Unificată. Vin cu o promisiune fermă: vom munci cinstit, cu urechea aplecată la nevoile oamenilor, pentru ca urmașii noștri să fie mândri de noi”, a declarat Vasile Bumacov.
Vicepreședintele PSD din România, Vasile Dîncu, i-a urat președintelui Vasile Bumacov mult succes în activitate, exprimându-și convingerea că, sub conducerea dumnealui, PSDE își va atinge obiectivele propuse, iar parteneriatul dintre cele două formațiuni va fi fortificat.
„Orice partid se reconstruiește nu în birouri, ci între oameni. Sunt convins că Partidul Social Democrat European își va realiza obiectivele politice și va reveni la guvernare. Societatea are nevoie de social-democrație, care pune în prim plan omul, grijile și nevoile lui.
Promit să fiu ambasadorul vostru la Bruxelles și în cadrul familiei social-democrate europene și internaționale, promovând valorile și interesele pe care le împărtășim. Îi doresc președintelui Vasile Bumacov și întregii echipe multă perseverență, determinare și curaj în implementarea agendei politice și în promovarea consecventă a valorilor social-democrate”, a menționat Vasile Dîncu.
În cadrul forumului au fost, de asemenea, aleși doi prim-vicepreședinți ai PSDE, Ion Sula și Alexandru Cauia, vicepreședinții formațiunii, Secretarul general, Iurie Cazacu, Biroul Permanent, Consiliul Politic Național, Comisia Națională de Cenzori și Colegiul de Etică și Arbitraj.
La finalul reuniunii, a fost adoptată Rezoluția Congresului, care exprimă poziția partidului față de cea mai discutată reformă în societate – reforma Administrației Publice Locale.
Partidul Social Democrat European este un partid de centru-stânga european, care promovează doctrina social-democrată, bazată pe echitate, solidaritate și politici economice social orientate.
PSDE este membru al Partidului Socialiștilor Europeni(PES) și al Internaționalei Socialiste, totodată, are un parteneriat strategic cu Partidul Social Democrat din România.











