Un biciclist – tamponat mortal de un șofer
Aseară, în jurul orei 22:20, polițiștii din Drochia au intervenit la documentarea unui accident rutier produs pe traseul R7, în apropierea satului Nicoreni.
Potrivit cercetărilor preliminare, un bărbat de 41 de ani, aflat la volanul unei Skoda, deplasându-se din direcția Drochia spre Rîșcani, a tamponat un biciclist care circula pe carosabil fără semne de iluminare.
În urma impactului, biciclistul, un bărbat de 36 de ani din satul Nicoreni, a decedat pe loc.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.











