De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită

Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă de agricultură şi această constatare am făcut-o în baza unei analize a situaţiei reale pe care o avem în ţară. Cele mai recente date statistice vin să confirme acest lucru. Astfel, în 2025, exporturile moldoveneşti de produse alimentare (majoritatea dintre care sunt produse agricole sau derivate din acestea)  au scăzut la aproximativ 596 de milioane de dolari, în timp ce importurile au urcat la aproape 800 de milioane de dolari. Deficitul a depăşit 200 de milioane de dolari. Din ţară agrară, Republica Moldova a ajuns un stat care importă produse agricole, iar impresia generală care este că agricultura este pe un trend ascendent deja al doilea an, nu reflectă situaţia în toată complexitatea sa. Spre exemplu, creşterea agriculturii cu 8,5% în ianuarie-martie 2026, comparativ cu perioada respectivă a anului 2025, este o consecinţă directă a creşterii producţiei animaliere cu 8,8%, ponderea căreia în volumul total al producţiei agricole a constituit 98,3%. În alte sectoare ale agriculturii situaţia continuă să rămână destul de complicată, iar aceasta se reflectă inclusiv şi asupra numărului de angajaţi. Doar în 2025, numărul persoanelor implicate în activităţi agricole s-a redus cu peste 46 mii. De la an la an scade ponderea persoanelor ocupate în agricultură raportată la numărul total al populaţiei ocupate. Astfel, dacă în 2023 agriculturii îi reveneau 20,9% din persoanele ocupate, atunci în 2024 – 18,1%, iar în 2025 – doar 14%. Încetul cu încetul, agricultura moare şi, dacă nu se va acţiona consecvent la capitolul regândire a atitudinii statului faţă de această importantă ramură a economiei naţionale, declinul va continua.

Astăzi, producătorii agricoli sunt lăsaţi practic pe cont propriu şi deseori ei acţionează mai mult intuitiv. Şi aici statul ar trebui să le vină în ajutor. Spre exemplu, se impun ample cercetări care pot fi demarate şi implementate numai de către organele abilitate ale statului, care să arate ce culturi agricole ar trebui cultivate în Moldova, având în vedere schimbările climatice, ce culturi au devenit deja vulnerabile şi prezintă mai mult riscuri pentru fermieri decât perspective, ce culturi agricole trebuie promovate şi susţinute de stat în mod prioritar etc. Fără astfel de studii, agricultura moldovenească e oarbă, iar în aceste condiţii nu putem vorbi de o dezvoltare serioasă, care să fie o temelie puternică pentru întreaga economie naţională.

De asemenea, ar fi bine dacă ar fi revăzută atitudinea statului faţă de agricultură, inclusiv la capitolul subvenţionarea culturilor de perspectivă şi renunţarea la discriminarea producătorilor locali după criterii care nu au nimic în comun cu realitatea. Voi aminti şi cu această ocazie de viziunea pe care am expus-o anterior la acest capitol. În primul rând, e nevoie de majorat volumul subvenţiilor acordate pentru agricultură. În anul curent, fondul de subvenţionare a agriculturii este de 220 milioane lei, dintre care 180 milioane lei sunt datorii pentru anul 2025. Ce va rămânea pentru 2026? În al doilea rând, avem de-a face cu discriminări evidente a producătorilor, atunci când vorbim de subvenţii. Deseori, avem situaţii când se subvenţionează sectoare agricole fără perspectivă şi nu se susţin deloc sectoarele de perspectivă, care, apropo, au demonstrat deja anterior cum, fiind susţinute pe măsură, pot aduce plus valoare. Aici am în vedere inclusiv producţia de tutun. Ramura de producere a tutunului anterior avea o pondere în PIB de circa 23%, asigurând cu locuri de muncă fiecare al patrulea angajat din Moldova. Acum aceasta este în afara preocupărilor statului, fiind interzisă subvenţionarea ei. România susţine producerea de tutun, SUA – susţine, o mulţime de state în care condiţiile climaterice permit creşterea acestei culturi agricole – susţin. La noi nu se susţine. Sunt şi alte ramuri agricole de perspectivă (viticultura, pomicultura, zootehnia), de aceea şi spuneam că trebuie de regândit abordarea faţă de agricultură şi atunci totul va fi bine.

Ceea ce trebuie să înţelegem e că situaţia nu mai poate rămânea aşa cum e în prezent. A venit timpul de făcut concluziile de rigoare şi de acţionat concret. Astăzi, încă se mai poate de făcut ceva – mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Oleg Ţurcan, om de afaceri, investitor, filantrop