PLDM lansează un apel public şi invită la consultări şi dezbateri pe marginea unui proiect de Lege
Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova lansează un apel public şi invită la consultări şi dezbateri pe marginea proiectului de Lege cu privire la procedura de selectare prin concurs public a membrilor şi conducătorilor instituţiilor de control, reglementare şi supraveghere, aflate sub control parlamentar. Acelaşi document stabileşte principiile, modul de constituire şi componenţa comisiei de concurs.
Proiectul de lege prevede ca din comisia de concurs să facă parte patru reprezentanţi ai societăţii civile, un reprezentant al mediului academic şi doi reprezentanţi ai Parlamentului. Candidaţii pentru concursul public urmează a fi selectaţi în baza unor principii fundamentale, cum ar fi: integritatea, profesionalismul, competiţia deschisă, transparenţa, eficienţa şi responsabilitatea.
Iniţiativa legislativă are scopul să depolitizeze instituţiile aflate in subordinea Parlamentului şi să asigure un management al acestora profesionist, eficient şi integru, în interesul societăţii şi al statului.
Deputatul PLDM, Tudor Deliu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că actuala guvernare tergiversează intenţionat procesul de depolitizare şi asigurare a independenţei entităţilor abilitate cu misiuni de supraveghere, control şi reglementare. Încă la 28 octombrie 2015, PLDM a propus un plan de acţiuni pentru scoaterea din subordine partinică a acestor entităţi. La fel, Forumul Civic, în Rezoluţia din 29 ianuarie 2016, a înaintat o serie de cerinţe privind consolidarea instituţiilor de drept, reglementare şi control, prin selectarea conducătorilor în cadrul unui concurs public şi transparent.
Tudor Deliu a subliniat că această iniţiativă reprezintă o condiţionalitate a UE în procesul de reformare a instituţiilor cu subordonare parlamentară.
„Consultarea publică o calificăm drept un proces important de dezbatere a acestei iniţiative legislative, iar rolul societăţii civile este determinant în oferirea unei expertize în domeniul enunţat, precum şi de evaluare a calităţii actului legislativ”, a subliniat Tudor Deliu.
Deputatul liberal-democrat a îndemnat exponenţii societăţii civile, experţii naţionali şi internaţionali, deputaţii din Parlament să examineze conţinutul proiectului şi, eventual, să completeze cu propuneri iniţiativa respectivă.
Consultările urmează să se desfăşoare până în data de 10 martie 2016.
Mihaela Rotari