Traian Băsescu și-a redobândit cetățeania Republicii Moldova
Ex-președintele României, Traian Băsescu, și-a redobândit cetățenia Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele Maia Sandu.
„Domnul Președinte Băsescu a susținut cetățenii Republicii Moldova cu toată puterea și necondiționat, indiferent de guvernări. Pentru că domnul Băsescu știe câtă luptă s-a dus pe acest pământ pentru a ne păstra identitatea, limba română și pentru a ne rupe de trecutul sovietic ca să mergem înainte – spre un viitor european.
Domnul Băsescu este respectat și așteptat ca un frate aici, în Republica Moldova. În numele cetățenilor noștri, îi mulțumesc pentru că a contribuit la corectarea unei nedreptăți istorice și a facilitat redobândirea cetățeniei române, a promovat acordarea burselor pentru tinerii noștri și a oferit neîncetat sprijin Republicii Moldova. Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova.
Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă!” – a declarat Maia Sandu.
Amintim că, Traian Băsescu a rămas fără cetățenia Republicii Moldova în noiembrie 2018, când Curtea supremă de Justiţie a respins recursul la decizia anterioară de retragere a cetăţeniei. Președintele țării, în 2018, Igor Dodon, a semnat decretul de retragere a cetățeniei. Soţii Băsescu au primit cetăţenia R. Moldova în vara anului 2016.











