Încasările Serviciului Vamal săptămâna trecută depășesc 871 mln. lei
În perioada 18 – 24 mai 2026, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 871,7 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 16,0 miliarde de lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 101,9%.
Totodată, în perioada 18 – 24 mai 2026, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de circa 22,5 milioane de lei, ceea ce reprezintă 2,6% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11 792 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 74 006 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 15 853 și, respectiv, 13 360 de traversări.











