Condamnare la 16 ani închisoare, în cazul traficului de persoane din Grecia
Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS în 2020, femeia care a contribuit la exploatarea sexuală a patru tinere în Atena în 2016-2019 a fost condamnată la 16 ani închisoare.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), femeia făcea parte dintr-un grupare criminală internațională, formată din cetățeni ai Albaniei Greciei și Moldovei. Aceasta are vârsta de 50 de ani și este din Cantemir; iar în Atena a avut rolul de monitorizare a duratei (de 10 minute) de prestare a serviciilor sexuale per client de către victimele traficate, precum și de contabilizare a banilor primiți urmare a exploatării sexuale.
Sentință încetată în privința recrutorului, pentru care procurorii PCCOCS solicită 20 ani închisoare
De rând cu aceasta, un alt membru al grupului infracțional specializat în trafic de persoane dintr-un raion din sudul țării, prin decizia Curții de Apel Atena din iunie 2023, a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare ca organizator și autor al infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de copii a tinerelor din Moldova. Mai exact, acesta le recruta pe victime, prin metoda „lover boy” (pretindea că ar fi îndrăgostit de victime, pentru ca mai apoi să le ademenească la muncă în Grecia, fără să le spună adevărul), iar ulterior le transporta și le preda membrilor grupului infracțional din Atena pentru a fi exploatate sexual comercial.
Urmează de precizat că ambele cauze se aflau pe rolul instanței de judecată mai mult de 6 ani, timpul în care inculpatul vizat a reușit să execute pedeapsă în Grecia, fiind expulzat în Moldova. Însă, în pofida probatoriului acumulat de procurorii PCCOCS și polițiștii INI, care a fost apoi cercetat în ședințe de judecată, în pofida solicitărilor argumentate ale acuzatorilor din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, procesul penal în privința inculpatului a fost încetat din motivul ispășirii pedepsei în Grecia. Totuși, potrivit procurorilor specializați, legea îi impune inculpatului executarea pedepsei cu închisoarea și în Moldova, pentru un termen de 20 de ani – motiv pentru care sentința de încetare urmează să fie contestată de către procurori la Curtea de Apel Centru.
În ceea ce-l privește pe capul grupului infracțional originar din Albania, care patrona în Atena exploatarea sexuală a victimelor din Moldova, acesta a fost și el condamnat de autoritățile elene, la 16 ani închisoare.
Exploatate sexual în două ture
Conform sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău cele patru tinere, inclusiv o adolescentă, au fost recrutate de către grupul infracțional în diferite perioade, între anii 2016-2019. Acestea au sosit în Atena-Grecia (unele din ele cu pașapoarte perfectate din contul învinuiților, în termen de 3 ore) cu biletul de autocar plătit de învinuiți, care le-au impus „interzicerea comunicării, schimbului de contacte cu pasagerii și anunțarea în vamă că ar pleca în Grecia „la odihnă.” În capitala elenă, responsabilii din grupul infracțional le-au cumpărat vestimentație, inclusiv lenjerie intimă, după care le-au determinat să presteze servicii sexuale în două ture (9:00-16:30 și 17:00-23:45).
Impusă să se căsătorească fictiv cu un grec, ca să-și continue legal șederea. Rămasă infertilă, după exploatarea sexuală în Atena
Una din victime, care abia împlinise 18 ani, a acuzat probleme medicale, în situația în care presta servicii sexuale pentru 80 de clienți (inclusiv în perioada menstruală, cu administrarea pastilelor). A urmat o intervenție chirurgicală timp de șase ore – intervenție care potrivit liderului originar din Albania al grupului infracțional ar fi costat €8000 euro. În context, potrivit procurorilor PCCOCS, acum tânăra se confruntă cu probleme de infertilitate.
După intervenție, așa cum expiraseră cele trei luni de ședere în Grecia, grupul infracțional i-a organizat înregistrarea căsătoriei ei fictive cu un grec, astfel încât să beneficieze de dreptul de trai în acel stat. Conform sentinței, deși-și dorea să revină în Moldova, aceasta era imposibil în condițiile în care „în casă era pază și camere video, iar atunci când ieșea din casă la magazin, tot erau supravegheate.” Totuși, a reușit să-i spună mamei situația telefonic, care a și informat Centrul Internațional „La Strada” din Moldova, ce a alertat autoritățile de drept din Chișinău.
Determinată să recurgă la liposacție, ca să fie mai solicitată de clienți
În cazul uneia din tinerele traficate, aceasta a fost determinată să recurgă la extragerea grăsimii din abdomen, pentru ca să devină mai atractivă și mai solicitată clienți. Ulterior, intervenția care a costat €5000 a fost calculată ca și datorie pe seama victimei. Prin urmare, după insistențele învinuiților aceasta era „gata și să-și vândă un rinichi” pentru ca să întoarcă datoria impusă. În cazul altei tinere, aceasta a putut reveni în Moldova doar după ce a acceptat o altă datorie ce i-a fost impusă.
Adolescentă – ascunsă în orașul Politica, ca să nu fie eliberată de autoritățile alertate
În perioada în care a fost traficată, adolescenta cu vârsta de 17 ani sosită în baza procurii mamei a prestat servicii sexuale în case de toleranță clandestine de pe șase adrese din Atena-Grecia. Ulterior, după denunțarea rețelei de trafic de către mama victimei impusă să se căsătorească fictiv, grupul infracțional a luat măsuri pentru ca să o ascundă de autorități pe adolescentă, pe care au mutat-o cu traiul într-un local din orașul grecesc Politica.
Revenite în Moldova, urmare a operațiunii internaționale a autorităților de drept
Urmare a denunțului mamei uneia din tinerele traficate (care ulterior a fost „legată și ținută în întuneric” după ce discuția ei din WC a fost ascultată și raportată de către o altă victimă) a fost declanșată o anchetă internațională. Precum anunța Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în octombrie 2019, de comun cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) al INI și bilateralii din Grecia, traficanții de persoane au fost reținuți și deferiți justiției (cu asigurarea prezumției nevinovăției, până la o o hotărâre judecătorească finală).
Cum poți denunța un caz de exploatare sexuală?
În cazul în care ești victimă a traficului de persoane, inclusiv prin exploatare sexuală, poți cu încredere apela la numărul de telefon 112 sau /+373 22/ 250257 ori trimite un mesaj electronic la adresa Procuraturii Generale: antitrafic@procuratura.md. Iar pentru prevenirea situației în care ai putea deveni victimă a traficului de persoane, poți beneficia aici de sfaturile procurorilor PCCOCS, în articolul „Cum să NU devii victimă a traficului de persoane?”












