Clasament: Republica Moldova rămâne cea mai săracă țară din Europa
Republica Moldova rămâne cea mai săracă țară din Europa după PIB-ul pe cap de locuitor calculat pe baza parității puterii de cumpărare (PPP) – aproximativ 19 700 USD, potrivit clasamentului „Top 10 cele mai sărace țări din Europa (IMF WEO 2025)” realizat pe baza datelor Fondului Monetar Internațional – World Economic Outlook, ediția octombrie 2025, și publicat de WorldAtlas.
Analiza arată că, economia Republicii Moldova este puternic agrară, producția de vin reprezentând o parte importantă a exporturilor, și este extrem de dependentă de remitențe, care finanțează aproximativ 12–15% din consumul gospodăriilor. Aproximativ un sfert din populația aptă de muncă trăiește în străinătate, în special în România, Italia, Rusia și Israel.
„Țara se află pe o cale lentă, dar vizibilă de reforme din 2021, sub conducerea președintei Maia Sandu, având statut de candidat la UE din iunie 2022, iar negocierile de aderare deplină au fost deschise în iunie 2024. Regiunea separatistă Transnistria, susținută de Rusia, continuă să complice evidența fiscală și aprovizionarea cu energie. Inflația a atins un vârf de peste 34% la sfârșitul anului 2022, după reducerea livrărilor de gaz rusesc, dar între timp a revenit la valori de o singură cifră” – se mai spune în analiză.












