Irina Vlah – adresare către premier: Solicit detalii despre reforma fiscală
Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă premierului Alexandru Munteanu, solicitându-i detalii despre reforma fiscală despre care se discută.
Politiciana a spus că, în ultima perioadă, în spaţiul public au apărut unele informaţii despre o preconizată reformă fiscală pe care o are în vedere Guvernul. Din câte se ştie, despre această reformă se discută inclusiv cu Misiunea Fondului Monetar Internaţional, care se află în aceste zile în Republica Moldova. „Însă, dincolo de faptul că periodic se pomeneşte despre această reformă, nu se dau nici un fel de detalii, iar aceasta sporeşte nivelul îngrijorărilor ce există în societate privind posibila creştere a poverii fiscale pe cetăţeni şi pe agenţii economici. Şi aceste îngrijorări nu au apărut din senin, ci ca urmare a unor acţiuni şi declaraţii făcute anterior de reprezentanţi ai Guvernului. Ceva mai devreme, eu v-am informat despre aceste îngrijorări ale oamenilor într-o adresare publică către dvs., pe care, din păcate, aţi ignorat-o, ceea ce este un motiv serios pentru a presupune că cetăţenilor li se pregătesc noi lovituri de ordin fiscal”, a adăugat ea.
Irina Vlah a mai spus că, în societate se vorbeşte mult despre posibila creştere a impozitului pe bunuri imobile, despre posibila creştere a impozitelor şi taxelor aferente tranzacţiilor imobiliare, despre posibila creştere a impozitelor şi taxelor aferente salariilor, despre majorarea TVA pentru sectorul HoReCa de la 8% la 18%, despre o posibilă creştere a contribuţiilor oamenilor şi agenţilor economici în bugetul asigurărilor sociale de stat, dat fiind presiunea ce există pe sistemul de pensii etc.
„Acestea sunt îngrijorări reale ale cetăţenilor şi vă puteţi convinge că lucrurile stau anume aşa, dacă veţi merge în teritorii şi veţi discuta cu ei. Şi având această stare de spirit în societate, acum se anunţă despre o nouă reformă fiscală, ce se discută cu experţii FMI. Practica discuţiilor cu FMI arată că astfel de reforme, de regulă, se soldează cu măsuri nepopulare şi care cresc presiunea socială. Ţin să menţionez şi cu această ocazie că oamenii şi agenţii economici pur şi simplu nu vor face faţă unor eventuale creşteri de impozite şi taxe, după ce s-au confruntat în ultimele luni cu facturi exagerat de mari la produsele energetice, dar şi cu creşterii semnificative – începând de la unele mărf uri şi produse de bază şi terminând cu serviciile de transport. Dacă credeţi că, prin majorarea poverii fiscale pe cetăţeni sau pe business, veţi rezolva problemele legate de găurile din bugetul de stat, vă înşelaţi amarnic. Eu v-am avertizat şi anterior că efectul s-ar putea să fie invers – din ţară vor pleca şi cei puţini care au mai rămas”, a relatat ea.
În context, politiciana a cerut public premierului să comunice ce se ascunde în spatele aşa-zisei reforme fiscale pe care o are în plan şi pe care o discută cu misiunea FMI.
„De asemenea, vă cer repetat să comunicaţi ce impozite şi taxe vor creşte în perioada imediat următoare, cu cât şi, cel mai important, să prezentaţi şi o analiză a posibilelor efecte. Inclusiv, câţi oameni ar putea pleca din Moldova, cu cât se va reduce numărul locurilor de muncă, cu cât ar putea scădea veniturile bugetare (căci, de multe ori, majorarea poverii fiscale, nu măreşte volumul impozitelor vărsate în bugetul de stat, ci le diminuează) etc. Oamenii au dreptul să cunoască aceste informaţii, deoarece e vorba de procese ce-i afectează direct, iar dvs., în calitate de Prim-ministru, sunteţi obligat să le faceţi publice!”, a mai spus Irina Vlah.










