Târguri cu produse autohtone în Capitală în acest weekend
Primăria Chișinău informează că, în weekendul: 09-10 mai, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a susține producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.
De asemenea, pe 09 mai, în contextul Zilei Europei, în Piața Mării Adunări Naționale vor fi comercializate produse din bucătăriile naționale europene, iar în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” va fi organizat Târgul meșterilor populari tradiționali și artizanali, cu comercializarea lucrărilor proprii.
În sectorul Botanica:
➖În perioada 08-10.05.2026 – Târg „Arome de Mai”, în Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală;
➖Pe bd. Dacia, 26, colț cu bd. Traian, în perioada 08-10.05.2026 – Târgul cu Tradiții, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”.
În sectorul Buiucani:
➖Teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 202, pe 09.05.2026 – Târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal”, organizat în colaborare cu Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali;
➖În Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4, pe 09-10.05.2026 – Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu Asociația Femeilor din Agricultura și Turismul Republicii Moldova ”Eurocivis”;
➖Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103 (adiacent cinematograf Patria Loteanu), pe 09-10.05.2026 Târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”, organizat în colaborare cu AO „Yard Platform”.
În sectorul Centru:
➖Pe str. Mitropolit Varlaam, segmentul dintre str. Armenească și Tighina – iarmarocul tematic „Lăstăraș”, în perioada 20.04-15.05.2026, cu comercializarea materialului săditor, semincer (puieți de pomi și arbuști fructiferi, bulbi și tuberculi de flori, plante de grădină, semințe, butași, răsaduri) și mărfuri conexe (substrat și îngrășăminte, articole de grădinărit), organizat de Î.M. „Piața Centrală”.
În sectorul Ciocana:
➖Pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, până la 04.06.2026 – Târgul micilor antreprenori, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”.











