Două tentative de trecere ilegală a produselor de tutungerie, dejucate la Aeroport
Angajaţii postului vamal Aeroport au dejucat cu succes 2 tentative de trecere ilegală a produselor de tutungerie peste frontiera de stat.
Cazurile au fost înregistrate în weekend pe pista de ieşire din ţară al punctului de trecere Aeroportul Internaţional.
Astfel, acţionând în baza anlizei de risc, în cadrul controlului de frontieră efectuat asupra pasagerilor şi bagajului cursei aeriene Chişinău-București, inspectorii vamali în colaborare cu polițiștii de frontieră au redirecţionat mai mulți pasageri, pe coridorul roşu de traversare, pentru verificări suplimentare.
În cadrul scanării cu aparatul de raze X-ray şi prelevării imaginilor, asupra bagajelor a 2 persoane au apărut suspiciuni rezonabile, fiind depistate 22 200 țigarete, camuflate în vederea transportării ilicite.
Valoarea produselor de tutungerie pe piaţa europeană este estimată la circa 4,5 mii euro.
De menționat, că primul contravenient este un sirian cu permis de ședere a României, iar al doilea este de naționalitate român.
În aceste condiţii, pentru contravenţia comisă, bărbații s-au ales cu cîte un proces-verbal conform indicilor art. 287.al.10 – Cod Contravenţional al RM, care prevede confiscarea ţigaretelor şi achitarea unei amenzi în cuantum de 3000 lei.
După finisarea proceselor de documentare, contravenienți şi-au continuat cursa.
Maria Roșca