Manager de vânzări – condamnat la 8 ani închisoare pentru cumpărarea și vânzarea drogurilor în Chișinău
Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS, un chișinăuian de 31 de ani a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru trafic de droguri.
Potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, acesta a fost documentat de două ori, când a vândut droguri în cantitate totală de 1,028 grame. Drogurile vândute sunt alfa-PVP, denumite și „sare” care sunt create în laborator, cu efecte similare cocainei ori pastilelor Ecstasy (și pot cauza halucinații, paranoia, violență). De asemenea, la acesta acasă oamenii legii au ridicat și 97 de pliculețe păstrate într-o cutie inscripționată „Gucci Beauty,” ce urmau să fie folosite pentru ambalarea și vânzarea altor doze de droguri.
Procurorii PCCOCS au solicitat condamnarea bărbatului la această pedeapsă, așa cum în 2024 acesta deja-și ispășise pedeapsa într-un alt dosar de droguri. Mai exact, acesta își recunoscuse vinovăția pentru vânzare de cocaină și fusese condamnat la solicitarea Procuraturii Chișinău la 3 ani cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea. Așa cum condamnatul se ascunde de autorități, acesta a fost anunțat în căutare, iar până la rămânerea definitivă a acestei sentințe beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
În contextul combaterii crimei organizate din domeniul circulației ilegale a drogurilor, procuratura reamintește că potrivit Raportului PCCOCS pentru anul 2025, numai în dosarele penale trimise în judecată de procurorii specializați, au fost condamnate 90 de persoane; iar alte peste 90 de persoane au fost trimise în judecată pentru trafic droguri.











