MEC dă startul programului de formare și certificare a autorilor de manuale
Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea programului național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare. Activitatea este parte a unui set amplu de măsuri orientate spre îmbunătățirea calității manualelor utilizate în instituțiile de învățământ general.
La instruirile pentru autorii de manuale s-au înscris aproximativ 400 de cadre didactice, cel mai mare interes fiind înregistrat pentru disciplinele din grupul limbilor străine, limba și literatura română, matematică și științe.
Programul de formare va începe în perioada 14-15 aprilie 2026, cu instruiri pentru un grup de profesori de matematică. Ulterior, în perioada 2-4 iunie 2026 vor fi organizate instruiri privind integrarea noilor educații în manualele școlare, cu participarea a circa 250-300 de autori.
În prima jumătate a lunii august sunt planificate sesiuni de schimb de bune practici, iar în luna septembrie va fi realizată integrarea noilor concepții curriculare în manualele pentru toate cele 28 de discipline școlare.
„Formarea și certificarea autorilor de manuale reprezintă o noutate în sistemul educațional și are drept scop profesionalizarea procesului de elaborare a manualelor. Va fi creată o bază de date a autorilor certificați, iar în procedurile de achiziție a manualelor va fi introdusă cerința ca cel puțin 30 la sută dintre autori să dețină certificare”, susține Galina Rusu, secretar general la Ministerul Educației și Cercetării.
Această măsură face parte dintr-un set complex de reforme inițiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru creșterea calității conținutului manualelor, sporirea accesibilității și atractivității acestora, precum și adaptarea la nevoile actuale ale elevilor.
În acest sens, Ministerul va aplica un nou mecanism de evaluare a manualelor, în care calitatea va avea o pondere de 90%, iar prețul de 10%. Totodată, va consolida procesul de evaluare prin formarea și certificarea evaluatorilor și va extinde utilizarea manualelor digitale și interactive.
Totodată, manualele vor avea un format modernizat, cu tipar color, fonturi adaptate vârstei elevilor, o structură clară și imagini de înaltă calitate. De asemenea, manualele voluminoase vor fi divizate pentru a reduce greutatea ghiozdanelor.










