CNSM solicită adoptarea unor măsuri menite să limiteze impactul scumpirilor la produsele petroliere asupra prețurilor

CNSM solicită adoptarea unor măsuri menite să limiteze impactul scumpirilor la produsele petroliere asupra prețurilor

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a adresat un demers prim-ministrului Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, în legătură cu scumpirea carburanților și impactul acesteia asupra bunăstării populației și dezvoltării economice.

Sindicaliștii, în demers, menționează că se constată „o scumpire accelerată și continuă a prețurilor la produsele petroliere, fapt care generează presiuni enorme atât asupra populației de rând, cât și asupra agenților economici. Agricultura și industria prelucrătoare, inclusiv cea alimentară, fiind ramuri care depind direct de consumul de motorină și alți combustibili utilizați pentru lucrările agricole, transport și distribuția produselor alimentare, vor fi afectate de creșterea costurilor de producție”.

„Majorarea semnificativă a prețurilor la produsele petroliere utilizate în procesul de producție riscă să declanșeze un efect de scumpire în lanț a prețurilor la produse și servicii, precum și riscul de incapacitate de plată pentru agenții economici din agricultură și alte ramuri, care nu vor putea menține competitivitatea pe piața autohtonă” – se mai spune în declarație.

În acest context, CNSM consideră oportună întreprinderea unor măsuri urgente pentru prevenirea creșterii galopante a inflației și a erodării puterii de cumpărare a cetățenilor. Confederația subliniază că, în condițiile majorării salariului minim cu 14,5% și a pensiilor cu 6,84% în anul curent, creșterea prețurilor la produse și servicii va avea un impact negativ semnificativ asupra populației.

CNSM solicită adoptarea, în regim de urgență, a unor măsuri menite să protejeze puterea de cumpărare a populației și să limiteze impactul scumpirilor la produsele petroliere asupra prețurilor. Acestea ar trebui să vizeze acordarea unor facilități pentru agenții economici, precum și implementarea unor mecanisme de suport pentru cetățeni.

Share