Târguri cu produse autohtone în Capitală. Iată adresele
Primăria Chișinău informează, că în weekendul: 04-05 aprilie, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a susține producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.
În Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”:
Adiacent Porților Sfinte, în perioada 04-05.04.2026 – „Târgul de Florii” al meșterilor populari tradiționali și artizanali, cu comercializarea mărfurilor tradiționale și a obiectelor cu tematică pascală, eveniment organizat de A.O. Uniunea Meșterilor Populari din Moldova, în colaborare cu Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural;
În sectorul Buiucani:
▪️Teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 04.04.2026 – Târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal”, organizat în colaborare cu Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali;
▪️Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103 (adiacent cinematograf „Patria”), în perioada 04-05.04.2026 – Târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”, organizat în colaborare cu AO „Yard Platform”;
▪️În Parcul „Alunelul”, Calea Ieșilor, 11/4, pe 04-05.04.2026 – Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu Asociația Femeilor din Agricultura și Turismul Republicii Moldova „Eurocivis”;
În sectorul Centru:
▪️Pe str. Mitropolit Varlaam, segmentul dintre str. Armenească și Bulgară – iarmarocul tematic „Primăvara”, în perioada 16.03-19.04.2026, cu comercializarea materialului săditor, semincer (puieți de pomi și arbuști fructiferi, bulbi și tuberculi de flori, plante de grădină, semințe) și mărfuri conexe (substrat și îngrășăminte, articole de grădinărit), organizat de Î.M. „Piața Centrală”;
▪️ Pe str. Mitropolit Varlaam, segmentul dintre str. Bulgară și str. Tighina, în perioada 18.03-19.04.2026 – iarmarocul tematic „Vatra de Paște”;
În sectorul Ciocana:
▪️Pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, în perioada 03-05.04.2026, Târgul micilor antreprenori, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;
▪️ Pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, pe aleea pietonală, în perioada 02-30.04.2026 – Târgul „Primăvara Deliciilor”.
Primăria Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.











