Secretara oficiului teritorial Bălți, soțul acesteia, precum și o altă angajată din cadrul Partidului Politic „Șor”, trimise în judecată
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală privind învinuirea secretarei, care a cumulat și funcția de vicepreședintă a oficiului teritorial Bălți al Partidului Politic „Șor”, soțul acesteia, precum și a unei angajate din cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare și Control al Partidului Politic „ȘOR” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023), fiindu-le incriminată complicitatea la acceptarea finanțării ilegale a partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor efectuate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, secretara oficiului teritorial Bălți al PP „Șor”, precum și soțul acesteia, în perioada iulie 2022–martie 2023, ar fi coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.
Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acestea ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului, în scopul transportării și remunerării persoanelor participante la protestele organizate de către Partidul Politic „Șor”.
În asemenea circumstanțe, învinuiții ar fi acceptat, prin complicitate, finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de circa 11,5 milioane de lei, provenite de la un grup criminal organizat. Această finanțare ar fi fost utilizată pentru activitățile partidului, în scopul promovării intereselor politice ale acestuia și al obținerii puterii în stat prin mijloace ilegale. Acuzațiile sunt negate de către aceștia.
Pe de altă parte, angajata din cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare și Control al Partidului Politic „ȘOR” a recunoscut că, în perioada 2019–2022, a contribuit, prin complicitate, la acceptarea finanțării ilegale a partidului din partea unui grup criminal organizat, condus de fostul președinte al partidului, Ilan Șor. În acest scop, aceasta ar fi introdus în țară mijloace financiare ilicite, ar fi colectat și sistematizat date privind participanții la proteste și ar fi gestionat distribuirea fondurilor pentru transportarea și remunerarea acestora. În aceste circumstanțe, învinuita ar fi acceptat finanțarea ilegală în valoare de peste un milion de lei.
Cele două cauze penale au fost trimise pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani. În cazul persoanei care a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime.












