Starea de urgență în sectorul energetic ar putea fi anulată

Starea de urgență în sectorul energetic ar putea fi anulată

Starea de urgență în sectorul energetic ar putea fi anulată săptămâna viitoare, informează OFICIAL.

Premierul Alexandru Munteanu, în debutul ședinței de astăzi a Guvernului, a anunțat că săptămâna viitoare va merge în Parlament și pentru aceasta a solicitat un raport de la ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și directorului Centrului Național de Management a Crizelor, Serghei Diaconu.

„Trebuie să ne convingem că nu există riscuri și că au fost întreprinse toate măsurile necesare, iar, ulterior, hotărârea privind instituirea stării de urgență pentru 60 de zile poate fi abrogată”, a declarat șeful Guvernului.

Amintim că, la 24 martie 2026, Parlamentul a adoptat proiectul de hotărâre privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 martie 2026.  Instituirea stării de urgență a fost propusă de Guvern, după ce principala linie electrică de alimentare a Republicii Moldova – linia Vulcăneşti – Isaccea – a fost deconectată în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina. Deși consumatorii sunt asigurați cu energie electrică din surse interne și din importuri pe rute alternative, inclusiv prin cele patru linii electrice de interconexiune de 110 kV cu România, situația este critică, anunță autoritățile.

Share